News

Adrian Ţuţuianu, despre decizia lui Iohannis în cazul Kovesi

Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu consideră că decizia preşedintelui Iohannis de a nu o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA era uşor de anticipat.

loading...

„Era o decizie care putea fi foarte uşor anticipată, dacă ţinem cont de declaraţiile date de domnul preşedinte încă de la jumătatea lunii martie. Îmi aduc aminte că a spus ceva de genul că revocarea este de departe a fi actuală. Pe mine nu m-a surprins şi cred că nu a surprins pe nimeni dintre cei care au urmărit aceste declaraţii din ultima lună. Sunt argumente care pot fi comentate, eu nu cred că a răspuns adecvat la tot ceea ce a reproşat ministrul Justiţiei procurorului şef al DNA, dar Constituţia prevede acest drept al preşedintelui de a se pronunţa. Rămâne să vedem care vor fi soluţiile de rezolvare a unui conflict, că este un conflict în interiorul puterii executive, între preşedinte, care e şi el parte a puterii executive, şi Ministerul Justiţiei, respectiv Guvern”, a afirmat Ţuţuianu, luni, la Senat.

Întrebat dacă este o idee bună cea a ministrului Justiţiei de a sesiza CCR, Ţuţuianu a spus:

loading...

„Cred că sunt corecte argumentele ministrului Justiţiei. Pe de o parte a spus foarte corect că preşedintele nu are nici instrumentele, nici competenţele necesare pentru a evalua în concret activitatea unui procuror şef, fie că vorbim de DNA sau DIICOT, iar pe de altă parte cred că este corectă şi afirmaţia că ceea ce s-a întâmplat şi a ajuns în spaţiul public în ultima perioadă vine să adauge ca argumentaţie la propunerea făcută iniţial de revocare a şefei DNA. Ce va spune CCR, sigur că aşteptăm toţi. Este important nu doar pentru momentul actual, ci este important şi pentru viitor. Iată, CCR este chemată să dea o interpretare pe o situaţie concretă unor dispoziţii constituţionale care generează dispute în clasa politică românească”.

Referitor la o eventuală declanşare a procedurii de suspendare a preşedintelui Iohannis, Ţuţuianu a apreciat că „este prematur” să se pronunţe pe această temă înainte de sesizarea CCR de către Guvern pornită de la ministrul Justiţiei, decizia acesteia şi motivarea ei. „Ar fi neserios din partea mea să mă pronunţ acum pe ceva ce nu există”, a adăugat Ţuţuianu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că nu o revocă pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Motivele de revocare prezentate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să mă convingă. De altfel, în mare parte, ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile. În concluzie, nu voi da curs propunerii ministrului Justiţiei de revocare a doamnei Kovesi, procuror-şef al DNA”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

loading...
Daca iti plac articolele noastre si vrei sa te tinem la curent cu cele mai recente noutati poti seta sa primesti actualizarile noastre in newsfeed-ul tau de Facebook. Iti recomandăm să dai LIKE paginii noastre de Facebook (click aici) și nu uita sa selectezi optiunea 'Vezi mai intai' din sectiunea 'Urmareste' ca în poza de mai jos.

Most Popular

Copyright © 2018 Sokant.ro - Toate drepturile rezervate

To Top