News

Noi amănunte despre întâlnirea lui Iohannis pentru DISTRUGEREA Guvernului

Dan Barna a anunţat că este foarte probabil ca Opoziţia să depună, săptămâna următoare, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. În context, liderul USR a precizat că preşedintele Klaus Iohannis are legitimitatea de a dialoga cu orice parlamentar al statului român.

„Discuţiile vor continua şi la începutul acestei săptămâni. Foarte probabil moţiunea de cenzură va fi depusă săptămâna care urmează. Preşedintele României este persoana cu cea mai mare legitimitate politică din statul român. Preşedintele României a fost votat de 6 milioane de români. Din punctul meu de vedere, da, el este una dintre persoanele care are resursa de credibilitate şi de legitimitate pentru a transmite mesaje politice oricărui actor politic din România. Din această poziţie el poate să aibă dialog legitim cu orice persoană politică din statul nostru”, a declarat Dan Barna, sâmbătă, la finalul şedinţei comitetului politic al USR în care partidul a validat lista candidaţilor pentru europarlamentare.

loading...

Întrebat dacă nu ar încălca preşedintele Iohannis Constituţia dacă le-ar spune parlamentarilor majorităţii să voteze moţiunea de cenzură, liderul USR a răspuns: „Eu spun că poate să aibă un dialog cu orice parlamentar din statul român. În ce fel va folosi acest dialog este strict la dispoziţia domniei sale”.
Dan Barna a afirmat, joi la Parlament, că a discutat în urmă cu câteva zile cu şeful statului Klaus Iohannis despre moţiunea de cenzură şi despre actualul context politic.

Întrebat cine a iniţiat acest consultări, dacă a fost chemat de către Iohannis sau a solicitat el o întrevedere cu preşedintele, liderul USR a spus: „În general se întâmplă într-o direcţie sau alta. Nu avem un tipar pe treaba asta. Stăm de vorbă din când în când”.

loading...

De asemenea, cu altă ocazie, Dan Barna a făcut apel la şeful statului să participe la viitoarele şedinţe ale Executivului pentru a împiedica adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru amnistie şi graţiere.

În schimb, Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat dacă mai susţine o moţiune de cenzură în momentul de faţă, că nu el trebuie să o susţină, precizând că „Opoziţia trebuie să susţină o moţiune de cenzură şi sper să o facă”.

PNL-USR-PMP au anunţat că în următoarea perioadă, până la încheierea sesiunii parlamentare, vor depune o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, în momentul de faţă aflându-se în negocieri pentru susţinerea la vot a demersului.

Site-ul nostru a fost reclamat de ANTI - ROMÂNII DIN #REZIST. Vreți sa ne susțineți? E nevoie doar sa distribuiți articolele noastre in grupuri si pe paginile personale. Fie sa FIM!

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2018 Sokant.ro - Toate drepturile rezervate

To Top