News

Prună iese la ATAC

Raluca Prună, fostul ministru al Justiţiei, aminteşte că, în decembrie 2015, când era la începutul mandatului său, deputatul Florin Iordache spunea că vrea să discute cu ea pentru a promova un act de clemenţă, de graţiere şi de amnistie, însă ea a respins această idee.

Raluca Prună a declarat, la RFI, că „aceasta este o temă care bântuie PSD-ul”.

loading...

„O să aduc aminte de ceva ce am trăit eu în mandatul meu, cred că eram în prima săptămână de mandat, în decembrie 2015, şi Avocatul Poporului şi-a prezentat la Palatul Parlamentului raportul anual şi acolo deja, în acel raport, se pleda pentru un act din acesta de clemenţă, de graţiere şi de amnistie. La masă era domnul Iordache, care era la acel moment deputat şi care asta şi spunea, o să încercăm să vorbim cu doamna ministru, să promovăm un asemenea act. Bun, eu am respins de atunci din start ideea că un asemenea act s-ar putea da în mandatul meu. Aceasta este o temă recurentă pentru guvernarea ALDE-PSD. Au încercat cu OUG 13 anul trecut, n-au reuşit şi de atunci au devenit un pic mai subtili”, a afirmat Raluca Prună, potrivit Agerpres.

Fostul ministru al Justiţiei a susţinut că „graţierea şi amnistia n-ar trebui date prin Ordonanţă de Urgenţă, ele trebuie întotdeauna să fie însoţite de un studiu de impact asupra societăţii şi să fie justificate, ce anume justifică un asemenea act de clemenţă, aşteaptă societatea acest lucru?”.

loading...

„Eu cred că la acest moment politic ar fi greşit din start (să fie adoptate amnistia şi graţierea – n.r.), nici nu ar trebui să se vorbească despre acest lucru”, a mai spus Prună.

Declaraţiile liderilor PSD şi ale membrilor Guvernului pe tema amnistiei şi graţierii sunt contradictorii, mergând de la solicitarea expresă a unui act normativ pe acest subiect, la asigurări că acesta va fi emis într-un final şi până la posibilitatea clemenţei invocată la un moment dat de ministrul Justiţiei, asociată însă cu negarea unor discuţii pe acest subiect, şi până la cea mai recentă a declaraţie a premierului Viorica Dăncilă, care a negat că ar avea pe masă „aşa ceva”.

Site-ul nostru a fost reclamat de ANTI - ROMÂNII DIN #REZIST. Vreți sa ne susțineți? E nevoie doar sa distribuiți articolele noastre in grupuri si pe paginile personale. Fie sa FIM!

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2018 Sokant.ro - Toate drepturile rezervate

To Top