News

Serban Nicolae da de pamant cu nemtii de la …

Senatorul Serban Nicolae da de pamant cu nemtii de la DPA si ZDF.  „Cum să ai nesimțirea să vorbești de Anschluss, când, tocmai în acest an s-au împlinit 80 de ani de la anexarea Austriei de către Germania”, a afirmat social democratul.

„ANSCHLUSS (Anexare). Agenția Germană de Presă (DPA – Deutsche Presse-Agentur), preluată de televiziunea ZDF, ne anunță, chiar de Ziua Națională a României, că „România celebrează 100 de ani de la anexarea provinciei ungare Transilvania”. Pot să înțeleg, până la un punct, resentimentele celor care au fost înfrânți pe pământ românesc și în Primul și în cel de-al Doilea Război Mondial. Totuși, cum să ai nesimțirea să vorbești de Anschluss, când, tocmai în acest an s-au împlinit 80 de ani de la anexarea Austriei de către Germania. O lume întreagă a aflat atunci, în 1938, ce înseamnă acest teribil „Anschluss”.

loading...

Știu, DPA este o agenție privată (la care sunt acționari și entitățile media publice din Germania) și nu exprimă un punct de vedere oficial al guvernului german, dar asta nu explică și nu scuză nimic.

Pentru inculții DPA, Wikipedia funcționează și în limba germană, așa că nu poate fi vorba decât de o ticăloasă aroganță. Și de complicitatea, fie și prin tăcere, a domnului Klaus Werner Iohannis („noi, românii…” spunea acum două zile la Alba Iulia) și a domnului Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania. Despre Donauland mai știți ceva?”, a scris senatorul.

Site-ul nostru a fost reclamat de ANTI - ROMÂNII DIN #REZIST. Vreți sa ne susțineți? E nevoie doar sa distribuiți articolele noastre in grupuri si pe paginile personale. Fie sa FIM!

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright © 2018 Sokant.ro - Toate drepturile rezervate

To Top