Life

Și-a amenințat cu moartea soția și, din greșeală, ȘI-A DAT FOC

Un scandal îngrozitor într-o familie din Neamţ s-a încheiat cu rănirea bărbatului care, de fapt, îşi ameninţa soţia cu moartea.

loading...

În haosul creat, omul şi-a incendiat hainele şi a suferit arsuri grave.A fost dus de urgenţă cu salvarea mai întâi la Roman, apoi la Bucureşti. Întreaga scenă dintre cei doi soţi s-a petrecut sub ochii băiatului lor de 12 ani, care a strigat după ajutor, în vreme ce mama lui încerca, disperată, să stingă focul, potrivit Stirile Pro Tv.

Localnicii din comună Trifești spun că în familia celor doi certurile erau tot mai dese şi că biata femeie indura şi bătăi cumplite. La ultimul scandal, bărbatul şi-a ieşit din fire mai mult ca oricând: a distrus tot felul de lucruri din casă şi a început să îşi ameninţe soţia cu moartea.

loading...

Într-un moment de furie, din greşeală, în atacul care o viza pe nevasta, şi-a aprins hainele.

Copilul de 12 ani al celor doi a asistat şocat la întreaga scenă. O vecină a fost cea care a chemat ajutor când a auzit ţipete. Până a ajuns ambulanta, soţia victimei a încercat cu o pătură să stingă flăcările care au cuprins fulgerător hainele bărbatului.

Cu arsuri pe aproape jumătate din corp, rănitul a fost transferat de doctori de la Roman la Spitalul Floreasca, din Bucureşti. Oamenii din sat spun că bărbatul devenea extrem de violent când se îmbată şi făcea crize de gelozie.Cei doi au crescut împreună 4 copii.

Site-ul nostru a fost reclamat de #rezist. Vă rugăm distribuiti articolele noastre pe paginile personale si in grupuri ca adevarul sa fie vizibil pentru toata lumea. Multumim.

loading...

Most Popular

Copyright © 2018 Sokant.ro - Toate drepturile rezervate

To Top